VIDEO | Șase persoane din Dâmbovița au păcălit mai multe bănci și au reușit să împrumute aproape 1 milion de lei. Apoi, au încercat să ia fonduri prin Start-up Nation folosind acte false

Publicat: 09/06/2022, 09:02
Actualizat: 09/06/2022, 09:03

Șase persoane din Dâmbovița au încercat să ia fonduri prin Start-up Nation folosind acte false. Prin intermediul a cinci firme, ele au luat aproape 1 milion de euro de la mai multe bănci. Poliția face mai multe percheziții în acest caz.

„În această dimineață, 9 iunie, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, sprijiniți de luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale, efectuează 12 percheziții domiciliare, în municipiul Târgoviște, orașul Titu și în comuna Dragodana, într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de obținere ilegală de fonduri și înșelăciune”, a transmis Poliția Dâmbovița.

În urma anchetei, coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, a reieșit că, în perioada iunie 2019 – decembrie 2021, șase persoane, prin intermediul a cinci societăți comerciale, ar fi solicitat fonduri garantate de stat prin programul Start-up Nation pentru IMM-uri.

Finanțarea ar fi fost obținută de la mai multe unități bancare, prin intermediul unor documente care ar fi fost falsificate.

Prejudiciul în cauză este de 994.000 de lei, menționează sursa citată.

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Criminalul de 16 ani din Crângași avea porecla "Beleaua" și era în atenția poliției. Ce...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Noi ajutoare pentru români! Ministrul Muncii a anunțat două proiecte în valoare de 85 de...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Marele actor a încetat din viață din cauza unui stop cardio-respirator. Moartea lui a îndoliat...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"Cumva bănuiam ceva". Anca Dumitra, declarații despre sarcină. Emoțiile prin care trece în această perioadă
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Oamenii fabricau arme mortale chiar și în urmă cu 300.000 de ani
×